Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns să arate această tânără după ce şi-a vopsit singură părul

Publicat in Gandul, vineri 2 martie 2012 ·

O britanică de 25 de ani a suferit o reacţie alergică puternică după ce şi-a vopsit părul acasă, cu un produs cumpărat dintr-un supermarket. A vrut să se facă brunetă, iar din cauza ritualului de înfrumuseţare, Carmen Rowe, în vârstă de 25 de ani, a orbit parţial şi a fost internată în Spitalul Marriston din Swansea.

La scurt timp după ce s-a vopsit, tinerei a început să i se umfle capul atât de puternic încât semăna cu o minge. Britanica a apelat la ajutorul medicilor după ce, a doua zi de la aplicarea vopselei, s-a trezit şi a observat că nu mai putea vedea, informează Daily Mail.

Carmen Rowe a declarat că înainte de a se vopsi a făcut testul de alergie, care prevede aplicarea vopselei pe piele cu 48 de ore înainte de vopsire. "După ce am făcut testul nu am avut nicio reacţie alergică", a precizat femeia, care spune că se vopseşte de la vârsta de 13 ani şi până în prezent nu a suferit nicio reacţie alergică.

Pentru a se vindeca, tânăra a avut nevoie de trei zile de spitalizare, timp în care medicii i-au administrat un tratament pe bază de steroizi şi antibiotice. Întreg tratamentul pentru dezumflarea feţei a durat o lună. Analizele efectuate de cadrele medicale au arătat că femeia a suferit 25 de alergii, cea mai puternică reacţie a avut-o la Paraphenylenediamine - substanţă conţinută de vopseaua cumpărată.

Tânăra a avur această reacţie alergică cu puţin timp înainte de Crăciun. "A doua zi când m-am trezit aveam capul umflat şi abia mai puteam vedea. M-am uitat în oglindă şi am văzut că jumătate din faţa mea era complet desfigurată. M-am dus de urgenţă la spital, iar medicii mi-au pus imediat diagnosticul. Nu doar capul mi s-a umflat, ci şi urechile. Cel mai dezgustător lucru care mi s-a întâmplat după ce m-am vopsit a fost acela că din cap a început să îmi curgă puroi. Trebuia să stau cu un prosop pe cap. Arătam îngrozito

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°