Iasul se dezvolta haotic si se schimba la fata in rau tocmai incercind sa se infrumuseteze. Iasul se infatiseaza deloc placut unei plimbari de relaxare. Desfasurindu-se ca un imens santier, prafos, stagnant, aratind inca fatade ridate, coscovite, scotind la iveala mai peste tot gropi, balarii si gunoaie, nu are cum sa incinte pe cel ce cauta cutreierind desfatare vizuala, auditiva si olfactiva. Cind va veni toamna cu ploile ei cu tot va fi si mai rau, pentru ca praful se va transforma in noroi, fatadele o sa ni se para si mai cenusii, iar uritenia din jur va fi si mai evidenta. Sa nu ne panicam, in ultimii ani a fost cam la fel. Cu diferenta ca acum sint deschise in oras mai multe santiere ca oricind. Este bine ca se lucreaza, ni se va spune dinspre autoritati. Asa este. De fapt, este bine ca exista proiecte de reabilitare, ca sint santiere deschise, dar nu este bine ca nu se lucreaza peste tot asa cum ar trebui. Este suficient sa fim atenti la lucrarile de reabilitare a liniei de tramvai. Inceputa in prea multe locuri deodata, reabilitarea lincezeste, pentru ca nu exista suficiente resurse pentru a asigura un efort constant in toate zonele de lucru deschise. In Tatarasi, de exemplu, abia de se intimpla cite ceva din cind in cind. Zona a ramas ravasita, ca o rana supurind mizerie. Daca vom intreba, probabil ar fi invocate motive tehnice. Insa la mijloc este mai degraba o problema care tine de stilul de lucru al autoritatilor si firmelor de constructii. Ambele parti doresc sa faca demonstratii de forta, ca sa arate cu orice pret ca se face treaba. De asta se intind cu santierele peste tot orasul, in loc sa isi concentreze resursele pas cu pas, cu precizie chirurgicala, pe zone limitate, terminindu-le pe rind si diminuind astfel inconfortul locuitorilor. Daca un chirurg ar proceda la fel, facind mai multe operatii deodata pe un singur corp, practicind taieturi lungi pe