Primarul localităţii Valea Dragului, judeţul Giurgiu, este cercetat pentru ucidere din culpă, după ce, luni, în jurul orei 8.00, a accidentat mortal un biciclist în comuna Berceni, judeţul Ilfov, potrivit unor surse din Poliţie.
Sursele citate au declarat că primarul comunei Valea Dragului, Marin Mototolea, conducea un microbuz dinspre comuna Vidra spre Bucureşti, iar la un moment dat un biciclist care venea din sens opus ar fi făcut un viraj la stânga, fără să se asigure, edilul nemaiputând să evite impactul.
Primarul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero, au precizat sursele citate.
Poliţiştii au deschis pe numele lui Marin Mototolea un dosar penal pentru ucidere din culpă.