In orice moment, o simfonie, un cvartet sau un concert de Sostakovici imi trezeste imediat interesul, "lipindu-se" starii mele interioare sau modelind-o. E posibil sa fi exprimat in aceste cuvinte omagiul suprem la adresa unui compozitor care acum ar fi implinit o suta de ani de viata. Nu am avut niciodata nevoie de o pregatire psihica ori sufleteasca pentru a asculta mare parte din muzica lui Sostakovici, asa cum s-a intimplat si se intimpla in cazul altor creatori importanti. Cu Mozart, spre exemplu, nu ma pot acomoda oricind - e prea mult zimbet si usuratate "frivola", prea multa lumina ori substanta dramatica prea densa, pentru a fi dispus oricind sa le receptez. Dar in orice moment, o simfonie, un cvartet sau un concert de Sostakovici imi trezeste imediat interesul, "lipindu-se" starii mele interioare sau modelind-o. E posibil sa fi exprimat in aceste cuvinte omagiul suprem la adresa unui compozitor care acum ar fi implinit o suta de ani de viata. Am descoperit muzica lui Sostakovici ascultind, la saptesprezece ani, Simfonia a XI-a, "Anul 1905". Ingradirile de ordin calitativ ale discurilor vechi, editate cu multe decenii inainte in fosta Uniune Sovietica, nu au opus niciodata rezistenta impactului emotional nascut inca de la primele note. Rar mi s-a intimplat, de atunci, sa simt climatul sumbru, anxios, redat atit de clar si de simplu, ca in inceputul monumentalei simfonii. Tot ce a urmat - semnalele trompetelor, "imaginea" innegurata de armoniile reci ale instrumentelor de coarde, avertismentul timpanelor, cintul trist al flautelor, acumularea tensiunii la toate compartimentele orchestrei simfonice, importanta acordata contrabasilor in expunerea liniilor melodice (partea I), tumultul dramatic (partea a II-a), contramelodia -comentariul de o mare poezie si forta lirica a unui cunoscut cintec de inmormintare, arcurile melodice ajunse la incandescenta sonor-expre