Nu este nevoie de o bună cunoaştere a domeniului ori de extraordinare abilităţi, ci de plasarea pe o poziţie strategică, de conexiunea potrivită şi un dram de noroc. De la înfiinţarea sa, în 1990, şi până astăzi, Serviciul de Informaţii Externe a avut şapte şefi. Primul - generalul Mihai Caraman - a condus Serviciul până în 1992 şi era spion de profesie, ofiţer în cadrul DIE, şef al diviziei de contrainformaţii, trecut în rezervă după fuga lui Mihai Pacepa şi reactivat în 1990, de fostul preşedinte Ion Iliescu. Ceilalţi şase care i-au urmat au fost civili, proveniţi din lumea politică şi aveau diverse meserii. Ioan Talpeş era istoric, Cătălin Harnagea - inginer şi jurnalist, Gheorghe Fulga - sociolog, Claudiu Săftoiu - filolog şi ziarist, Mihai Răzvan Ungureanu - istoric şi diplomat iar Teodor Meleşcanu este jurist, diplomat şi politician. Cum de au ajuns aceşti domni într-o funcţie atât de importantă pentru siguranţa naţională? Nu au aplicat o reţetă a succesului garantat, dar au îndeplinit câteva condiţii.
Prima: au făcut parte din anturajul celui responsabil cu numirile, adică şeful statului. Poziţia strategică din care şi-au luat avânt a fost, până în 2007, funcţia de consilier prezidenţial. Talpeş, Harnagea, Fulga, Săftoiu i-au sfătuit pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu cu privire la securitatea naţională şi politica internă, având strânse legături ori lucrând pentru aceştia dinainte de a fi aleşi şefi de stat. Au fost, aşadar, mâna lor dreaptă, oamenii de încredere prin care preşedinţii ţineau serviciul sub control, asigurându-se (mai ales în cazul SRI) că el nu joacă de partea adversarilor politici.
A doua: au făcut parte din Opoziţie, dar s-au aflat în relaţii reci cu partidele lor. După fuga lui Omar Hayssam şi după demisia lui Săftoiu, ca urmare a dezvăluirilor sale despre intercepările realizate de SIE, Traian Băsescu a sc
