Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sora Paraschiva vorbeşte despre puterile clarvăzătorului Doru Pârv

Publicat in Adevarul, marți 22 iunie 2010 ·

În vreme ce Doru Pârv, cel despre care se zvoneşte că l-ar fi şantajat pe primarul Zărandului, Ion Florin Moţ, dă cu subsemnatul la DNA, cei din branşa sa vorbesc despre existenţa unor puteri care trec dincolo de imaginaţia oamenilor.

Sora Paraschiva, cunoscută arădenilor care au apelat la serviciile sale este de părere că Doru Pârv ar deţine astfel de puteri.

„Există persoane care deţin puteri de tămăduire. Nu l-am cunoscut personal pe Doru Pârv. S-ar putea să aibă şi dumnealui astfel de puteri, dar sincer, vă spun că nu ştiu de unde le-a obţinut”, spune Sora Paraschiva.

Cât priveşte onorariul clarvăzătorului Pârv, aceasta este de părere că nu ar trebui ceruţi bani înainte de şedinţe, ci mai mult de atât, harul său ar trebui folosit gratuit, în folosul oamenilor.

„Nu mi se pare corect să ceri bani înainte de o şedinţă, mai ales dacă ai puteri şi viziuni asupra celui pe care-l intervievezi”, mai spune Paraschiva.

Cunoscută pentru puterea sa prin rugaciuni şi leacurile sale descântate, Sora Paraschiva mărturiseşte că îşi oferă serviciile gratuit.

„Eu nu cer şi nu am cerut niciodată bani celui care a venit să-mi ceară ajutorul. E cu totul altă situaţie dacă acesta, mulţumit de răspunsul pe care l-a găsit la tine, îţi oferă un mic onorariu”, povesteşte Sora Paraschiva.

Ce se ascunde în cabinetul lui Doru Pârv? Are un şarpe pe care îl hipnotizează, a venit cu un Bentley la “serviciu”, dar este “un mare şarlatan” – asta spun vecinii clarvăzătorului Doru Pârv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 53 minute
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 30 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 43 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 3 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°