Vibratila si reticenta, cu un suris de Gioconda pe chip, pare purtatoarea unei taine in care se complace cu voluptate benedictina. Si a unei revolte ce se converteste-n poem. Pe Liliana Armasu o stiu de vreo zece ani, cind a primit Marele Premiu al Concursului de Creatie Literara „Veronica Micle", instituit de ASTRA ieseana. Marele premiu (suna pompos - si chiar asa e!) l-au mai primit, in rastimp, inca vreo zece autori, dintre care unii au disparut in ceata altor preocupari decit cele poeticesti. Nu e si cazul singuraticei de la Chisinau, care imediat a mai primit, la Tirgu Jiu, un „mare premiu", convertit in prima ei carte: Eu scriu... Tu scrii... El este...Aflata in plina ebulitie - si la virsta fetelor in floare - ma asteptam sa-i vad periodic numele „adunat pe-o carte", precum si in diversele recensaminte si clasamente ale criticilor de intimpinare. Dar Lilianei Armasu i-au trebuit aproape alti zece ani ca sa iasa in lumina cu un nou volum si, nefiind afiliata la nici o grupare, nestiind sa „relationeze", traieste intr-o dulce ignorare din partea Cetatii literelor. Vibratila si reticenta, cu un suris de Gioconda pe chip, pare purtatoarea unei taine in care se complace cu voluptate benedictina. Si a unei revolte ce se converteste-n poem. A facut, prin anii '90, ziaristica activa la Chisinau, si-a luat masteratul in litere la Cluj, avind oarecari posibilitati de a se chivernisi pe-aici, pe undeva, dezamagita fiind de tangoul basarabean („un pas inainte, doi pasi inapoi"), dar s-a intors la bastina, ca spre a ispasi un supliciu si a suporta privatiuni greu imaginabile. Stapinind limba romana in toate resorturile si subtilitatile ei, a fost cooptata intr-o editura binecunoscuta - ARC - unde pliveste din greu manuscrisele buruienoase ale veleitarilor ce se viseaza glorii. Este rasplatita pentru trebusoara asta cu 120 de dolari lunar, din care 100 (!) ii da gazdei, si