Claxoane sparte, fum gros şi alb de somn la proţap, încarcerat în vreo 20 de inele de oţel ars, "rotindu-se" pe deasupra cărbunelui de mangal, Mambo Siria, în acute de trompetă şi bătăi de tobe, ceva lume în aşteptare, Mircea Dinescu, concentrat, atent la detalii - "Taie un pic să văd cum arată. Din ăla cu varză. Aşa, e bine" şi pleacă mai departe -, un teanc de volume de versuri, care se vând la pachet cu CD şi două sticle de vin de-al lui, muls de la un animal cu ţâţe multe şi un ciorchine în cap în loc de coarne - după cum arată o grafică de meniu -, voci, coadă incipientă, în aşteptare pe lângă mesele cu vreo 20-25 de feluri de peşte umplut, prăjit, rumenit, garnisit; apoi, pentru decor, dovleci, foto, camera de filmat, plăcintari, cheflii "să trieşti dom Dinescu, ce mai faci? !", "Hai noroc" scurt, tradus "tai-o, că n-am timp de tine".

Grădina Verona port la apele Dunării

Cam aşa arăta sâmbătă, pe la 12, grădina Verona, din strada Arthur Verona nr. 15 colţ cu Magheru şi spate-n spate cu calcanul Cărtureştilor, altfel spus, chiar grădina ceainăriei. Soarele călduţ, muiat de sorcova de mirosuri culinare dintre cele mai apetisante şi inedite, alungase norii, aşa încât Dinescu adusese la agapa lui tot neamul peştanilor de la Dunăre, ca să te prindă la-nghesuială şi să-ţi plouă-n gură la mijloc de decembrie.

În capătul aleii, care te tăgea din stradă spre proţapul ce-nvârtea somnul de 25 de kile, adus direct de la Cetate tocmai de poet, se mai găseau vreo trei ceaune mari, sub care se întărâtau alte focuri de cărbuni: unul cu borşul de peşte, altul, poate, pentru mămăliga ce va fi urmat să explodeze în cerul gurilor flămânde, şi-un al treilea, aburind ademenitor şi învolburat în baloane de fiertură, merlot-ul lui Dinescu. De aproape, un tânăr arunca în răstimpuri, felii de măr tăiate subţire, rondele de portocală cu tot cu coajă, scorţişoară, cuiş