Evoluţia profesonială a balerinei a implicat multe sacrificii. Emilia Mirea s-a ghidat mereu după principiul „pot şi vreau să fac mai mult".

Ambiţia şi-a dovedit-o din copilărie. Avea cinci ani când s-a apucat de gimnastică, dar a fost forţată să renunţe. „Singurul motiv care m-am «rupt» de acest sport a fost un teribil accident pe bârnă, dar mai ales ameninţarea medicilor că voi rămâne în cărucior. Spre norocul meu nu s-a întâmplat aşa ceva, chiar dacă am rămas cu dureri cronice de spate", povesteşte Emilia Mirea.

Emilia Mirea pe scenă alături de soţul ei, Dorin Mirea, solist la Opera Braşov

A renuţat la Opera Braşov

Braşoveanca nu a putut sta departe de lumea dansului. A început baletul clasic la vârsta de 10 ani şi a doua opţiune a fost dansul. La 16 ani s-a mutat din Miercurea Ciuc, oraşul natal, la Braşov. A ajuns prim solistă într-o trupă de amatori, la Centrul Cultura Reduta, făcând studii şi pregătiri şi la Opera Braşov. „Nu am rămas la Operă din mai multe motive, dar cel mai dureros a fost faptul că aveam colegi, care cu diplome de liceu de artă, erau mai prost pregătiţi decât mine, care aveam doar diploma de Şcoala Populară de Artă. Nu mi s-a părut în regulă. În plus, eu văd arta, în primul rând, prin prisma talentului, iubirii, expresivităţii şi al muncii, nu al banilor sau a execuţiei maşinale, chiar dacă este meseria de bază. Deci am preferat să rămân amatoare", Emilia Mirea.

De-a lungul anilor a dansat în roluri cu greutate, dar cel mai aproape de sufletul ei este adagio din baletul „Spartacus". „S-a născut în perioada în care eu şi soţul meu faceam un tratament teribil pentru o perioada lungă, fără a şti dacă vom rămâne în viaţă amândoi sau poate doar unul sau niciunul. Situaţia noastră se asemăna cu povestea din balet. A fost o coincidenţă interesantă", spune Emilia Mirea.

Iubeşte şi baletu