Accident grav pe DN 2 Buzău-Urziceni, soldat cu. 4 morţi şi 12 răniţi. Accidentul rutier s-a petrecut joi dimineaţă, în localitatea ialomiţeană Cotorca, după ce un microbuz a intrat într-un camion cu remorcă, staţionat.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros, trei persoane au murit la locul accidentului, iar a patra în ambulanţă, în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, o altă persoană rănită în accident, aflată în stare gravă, fiind trimisă cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, transmite Mediafax.
Iniţial, poliţiştii rutieri anunţaseră că în urma accidentului trei persoane au murit şi 14 au fost rănite, unele dintre acestea fiind în stare gravă. Printre răniţi este şi şoferul tirului staţionat. Ulterior, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros, a anunţat că încă o persoană şi-a pierdut viaţa, aceasta murind în ambulanţă, în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău.
Potrivit sursei citate, la ora actuală, o altă persoană rănită în accidentul petrecut, joi dimineaţă, pe DN 2 Buzău – Urziceni, aflată în stare gravă, a fost trimisă cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti. Managerul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa a precizat că în urma accidentului au rezultat patru morţi şi 12 răniţi.
Accident grav pe DN 2 Buzău-Urziceni, soldat cu. 4 morţi şi 12 răniţi. Accidentul rutier s-a petrecut joi dimineaţă, în localitatea ialomiţeană Cotorca, după ce un microbuz a intrat într-un camion cu remorcă, staţionat.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros, trei persoane au murit la locul accidentului, iar a patra în ambulanţă, în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, o altă persoană rănită în accident, aflată în stare gravă, fiind trimisă cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din B