Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma Lescaci, ţeapă la îndiguirea Prutului

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 · · ·

Lucrarea hidrotehnică, începută în 2008 şi încă nefinalizată, trebuie să protejeze de inundaţii două localităţi gălăţene. Societatea Lescaci a primit pentru aceste amenajări 2,3 milioane de euro. În timpul viiturilor din 2010, Apele Române l-au somat pe constructor, firma SC Lescaci Com SRL, din Negreşti Oaş, să înalţe digul.

Firma care i-a amenajat apartamentul unei rude a ministrului Mediului Laszlo Borbely primind în schimb lucrări în domeniul amenajărilor hidrotehnice, SC Lescaci Com SRL, din Negreşti Oaş, i-a lăsat de izbelişte în calea viiturilor pe localnicii din comunele gălăţene Şiviţa şi Giurgiuleşti. Pentru reabilitarea unui dig, firma respectivă a încasat bani buni de la bugetul de stat cu toate că nu şi-a terminat treaba.

Lucrări abandonate

Astfel în octombrie 2008, SC Lescaci SRL a câştigat contractul pentru îndiguirea râului Prut, pe sectorul Brateşul de Jos, din judeţul Galaţi, în valoare de 2.307.078 de euro, participând la o licitaţie deschisă. După ce a executat lucrările în proporţie de 70-80% , le-a abandonat. Administratorul firmei nu a fost tras la răspundere nici în ziua de azi. Firma Lescaci SRL, din Satu Mare, este una şi aceeaşi care a intrat în atenţia procurorilor sub suspiciunea că angajaţii acesteia ar fi efectuat lucrări de amenajare interioară la un apartament din Bucureşti în valoare de 20.000 de euro, aparţinând unei rude a ministrului Mediului, Lazlo Borbely, în schimbul obţinerii unor contracte publice.

Întârzieri nejustificate

Termenul de execuţie pentru îndiguirea de la Brateşul de Jos era de doi ani, deci trebuia finalizată în 2010, dar lucrarea n-a fost terminată nici până astăzi. „Îndiguirea era clar necesară, dar ea nu s-a executat în parametrii proiectaţi. Sunt puncte critice în dig, care trebuiau întărite, iar în unele zone cota coronamentului este mai mică cu 50 până la 70

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 47 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 47 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 31 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 13 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°