Bretton Woods a devenit de mai multa vreme trecut. A devenit istorie. Din sistemul financiar fundamentat in 1944, intr-o mica localitate din Statele Unite, au mai ramas astazi Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Plus spiritul ce a dominat aici, de reglementare riguroasa a pietelor financiare, care trezeste astazi nostalgii. Sunt multe voci, ale unor filosofi occidentali, dar si ale multor oameni politici din vest, care vorbesc astazi despre "un nou Bretton Woods". De fapt, despre un nou acord cu reguli stricte pentru pietele financiare.
Alte voci, insa, poate si mai multe, isi exprima opinia ca astazi "fixisme" cum au fost cele impuse la Bretton Woods n-ar face decat sa repete ce s-a intamplat din 1944 pana in 1971: au stanjenit piata libera si a fost nevoie sa fie inlaturate. Sa recapitulam. Presedintele american Richard Nixon socase lumea anuntand, prin Rezervele Federale, ca nu mai asigura convertibilitatea dolarului in aur. Era in ziua istorica de 15 august 1971.
Atat autoritatile vremii, cat si investitorii financiari, intelesesera ca sosise vremea sa spuna adio acordurilor de la Bretton Woods. Momentul a fost salutat de pietele financiare internationale. Caci spiritul ce a dominat momentul constituirii Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, la sfarsitul razboiului, isi epuizase filonul. Cursul fix, imbratisat la Bretton Woods, isi incheia cariera. In noile conditii, moneda americana se dovedea a fi o complicata problema pentru toate celelalte state ale lumii, mari sau mici.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, treptat, realitatile lumii s-au schimbat. Economia mondiala s-a diversificat, au aparut noi centre puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germana si yenul japonez. Treptat, viata a impus renuntarea la etalonul aur si devalorizarea dolarului. In noua conjunctura, cursul fix devenise o frana. Se pregatea