Începând de ieri, viceprimarii Sucevei se pot apuca cu adevărat de treabă, având şi o serie de atribuţii concrete, de care se vor ocupa în următorii patru ani.
Ieri dimineaţă, primarul Ion lungu i-a convocat la o discuţie pe cei doi viceprimari, Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara, cărora le-a înmânat lista de atribuţiuni, stabilită după o serie de discuţii purtate în prealabil cu cei doi.
“Consider că am făcut o împărţire echitabilă a atribuţiunilor viceprimarilor. Legea spune clar că viceprimarii sunt subordonaţi primarului şi primesc atribuţii de serviciu, dar totuşi am avut o abordare democratică în această privinţă, am discutat cu ei în prealabil împărţirea atribuţiilor, în funcţie de ce îşi doresc şi ce pot face”, a declarat Ion Lungu.
Astfel, viceprimarului liberal Ovidiu Doroftei i-a fost repartizată coordonarea următoarelor compartimente şi servicii publice:
1. Direcţia Generală a Domeniului Public (include gestionarea câinilor vagabonzi);
2. Serviciul urbanism şi amenajarea teritoriului;
3. Compartimentul strategii urbane şi gestionarea documentaţiilor de urbansim;
4. Compartimentul regularizare taxe autorizaţii de construire;
5. Serviciul asociaţii de proprietari;
6. Biroul evidenţa şi administrarea imobilelor de locuit.
Gavril Vîrvara, viceprimarul desemnat din partea PSD, are următoarele atribuţii:
1. Serviciul Integrare Europeană şi strategii de dezvoltare;
2. Compartimentul de turism;
3. Serviciul de salubrizare;
4. Serviciul autorizare activităţi comerciale şi organizare activităţi culturale.
Secretarului municipiului Suceava, Ioan Ciutac, i-au revenit aceleaşi atribuţii ca şi până acum, adică Asistenţa socială; Evidenţa persoanelor; Serviciul de acte administrative, relaţii publice, circulaţia şi păstrarea documentelor; Serviciul contencios administrativ, juri