O femeie de 41 de ani, ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu, a încercat să se sinucidă, în noaptea de luni spre marţi, aruncându-se în Dunăre. Femeia a fost salvată de către angajaţi ai portului şi poliţişti care patrulau prin zonă, potrivit Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, femeia a încercat să se sinucidă din cauza unor probleme în familie şi s-a aruncat în Dunăre în zona Portului Giurgiu.
"Poliţiştii Biroului Transporturi Navale Giurgiu au fost sesizaţi prin 112 că o femeie se află în apele Dunării, în zona Portului Giurgiu. Aflaţi în patrulare, poliţiştii au mers în zona indicată, unde împreună cu angajaţi ai Portului Giurgiu au reuşit să o salveze pe femeie, care a fost preluată apoi de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cristian Şuţă.
El a precizat că după ce a primit îngrijiri medicale femeia a fost externată.
Reprezentanţii Poliţiei Giurgiu au mai precizat că ofiţerul a fost testat psihologic periodic, fără a se semnala probleme de comportament.
O femeie de 41 de ani, ofiţer la Serviciul Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu, a încercat să se sinucidă, în noaptea de luni spre marţi, aruncându-se în Dunăre. Femeia a fost salvată de către angajaţi ai portului şi poliţişti care patrulau prin zonă, potrivit Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, femeia a încercat să se sinucidă din cauza unor probleme în familie şi s-a aruncat în Dunăre în zona Portului Giurgiu.
"Poliţiştii Biroului Transporturi Navale Giurgiu au fost sesizaţi prin 112 că o femeie se află în apele Dunării, în zona Portului Giurgiu. Aflaţi în patrulare, poliţiştii au mers în zona indicată, unde împreună cu angajaţi ai Portului Giurgiu au reuşit să o sa