Prima pe listă este Griro SA, societate controlată de oamenii de afaceri Fathi Taher şi Nicolae Badea şi reprezentată în instanţă de societatea la care activează Oana, soţia boss-ului de la Dinamo. Electroputere a adunat şi datorii de peste 60 de milioane de euro către acţionarii de la Al Arrab.
Cu pierderi financiare de 30 de milioane de lei (6,6 milioane de euro), raportate la 30 iunie, Electroputere SA Craiova pare să fi intrat în spirala proceselor cu creditorii. Prima societate înscrisă pe listă este Griro SA Bucureşti, societate controlată de oamenii de afaceri Fathi Taher şi Nicolae Badea - boss-ul clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, prin Quatron International Investment Co, Laminate Prod Com SA, Rhapsody Services Ltd. şi Holdem International SRL. În primul semestru din 2012, stocurile Electroputere au ajuns la 31,4 milioane de lei, iar creanţele au scăzut faţă de începutul anului cu 27,5 milioane de lei, ajungând la 76,7 milioane de lei. Avansurile încasate de la clienţi au scăzut de la 14,6 milioane de lei la 1,5 milioane de lei, în timp ce sumele cash în lei şi valută s-au redus la doar 2,8 milioane de lei. Din cauza crizei financiare mondiale, societatea olteană a avut dificultăţi pe pieţele din Grecia şi Orientul Mijlociu. Piaţa siriană a fost şi ea pierdută, din cauza embargoului instituit de UE regimului de la Damasc. În consecinţă, Electroputere are dificultăţi în a-şi plăti creditorii. Griro SA a depus o acţiune a Tribunalul Dolj pentru recuperarea creanţelor.
Final de linie?
Interesant este că Griro este reprezentată de societatea de avocatură Badea, Popa şi Asociaţii - unde activează soţia lui Nicolae Badea, Oana Livia Badea. „Nu am mandat din partea Griro SA să dau mai multe detalii despre acest litigiu“, a precizat Oana Badea.
La rândul lor, reprezentanţii Griro SA nu au putut fi contactaţi pentru mai multe precizări. Su