Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bercea Mondial s-a săturat de puşcărie şi vrea în libertate. La Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie se judecă o nouă cerere de eliberare a interlopului

Publicat in Adevarul, marți 25 septembrie 2012 ·

Anghel Sandu a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare, după ce un nepot l-a acuzat că l-a îmjunghiat într-un local. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Olt, ânsă nu este definitivă. Recursul se judecă la Curtea de Apel din Craiova, iar următorul termen va avea loc pe data de 23 octombrie.

Bercea Mondial le-a cerut la fiecare termen magistraţilor să îl elibereze din puşcărie. De fiecare dată cererea i-a fost respinsă. Temutul inetrlop din Drăgăneşti-Olt susţine că este nevinovat şi vrea să fie cercetat în stare de la libertate.

La Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie se judecă astăzi o nouă cerere de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii lui Bercea.

Magistraţii Tribunalului Olt au stabilit că Bercea Mondial a lovit cu toporul uşa de acces în clădirea unde era nepotul lui şi pe un ton ameninţător l-a întrebat „Ia zi Mercedes“. Clienţii din bar s-au speriat şi au părăsit imediat localul, de frică unii au vrut să se arunce pe geam. Victima a încercat să fugă, dar a fost oprită de fiul lui Bercea. Magistraţii au stabilit că Anghel Sandu a fost cel care l-a înjunghiat pe Mercedes cu un cuţit. Împreună cu fiul lui au îmbrîncit victima pe scări, însă după câteva minute au realizat că aceasta nu era într-o stare tocmai bună şi au abandonat-o în faţa localului, după care s-au urcat în maşină şi au plecat liniştiţi către casă.

Martorii nu mai recunosc nimic

Mai multe persoane au declarat iniţial procurorilor că Mercedes a fost înjunghiat de Bercea Mondial, însă la scurt timp toţi şi-au schimbat declaraţiile.

Anghel Sandu a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare, fiul acestuia la şapte ani tot cu executare, iar soţia lui Anghel Sandu a primit trei ani cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. Interlopul a luat imediat legătura cu martorii după incident şi le-a cerut să îşi schimbe declara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°