În al doilea semestru al anului 2008 au fost eliberate peste 27 de milioane de reţete compensate. Pe reţetă este trecută substanţa activă, ceea ce ne dă dreptul de a opta pentru varianta cea mai ieftină. În cazul medicamentelor scumpe, diferenţa de preţ e dată de excipienţi. Intrarea în vigoare la începutul acestui an a legii care impune trecerea pe reţetă a substanţei active a medicamentului (DCI) în locul denumirii comerciale le dă posibilitatea asiguraţilor să aleagă între variantele ieftine ale acestuia şi variantele mai scumpe.
Se pot cere medicamente la comandă
De altfel, între diferitele variante ale unui medicament nu există decât diferenţe minore. „Formele mai scumpe ale medicamentelor diferă, în general, de forma ieftină prin excipienţi care dau gust plăcut, miros, culoare, efervescenţă, însă substanţa activă este aceeaşi. În aceste condiţii, CNAS nu a considerat etic să compenseze aceşti excipienţi secundari fără rol terapeutic”, spune Augustus Costache, consilierul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Până la intrarea în vigoare a legii, medicii aveau tendinţa să prescrie variantele scumpe ale medicamentelor, mergând pe ideea că sunt mai eficiente. Astfel, un asigurat trebuia să scoată din buzunar bani pentru a plăti diferenţa dintre suma cu care era acesta compensat, dată de varianta ieftină, şi preţul de la raft. Pe lângă posibilitatea de a alege varianta de medicament, asiguratul are dreptul să ceară aducerea ei la raft, atunci când aceasta lipseşte din farmacie.
„Conform actelor normative în vigoare, farmacistul este obligat să-i prezinte pacientului toate variantele medicamentului respectiv, inclusiv forma cea mai ieftină. Iar dacă medicamentul nu există în farmacie, pacientul poate face o cerere pentru a-i fi adus. În cazul bolilor acute, timpul de aşteptare este de 24 de