Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Biserica dintr-o zi”, din Capitală, resfințită după 310 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 aprilie 2012 ·

Pe 29 aprilie, de duminica Mironosițelor, celebra „Biserică dintr-o zi”, de pe strada Biserica Enei, de lângă clădirea facultații de arhitectură din Capitală, a fost resfințită, la 310 ani de la construirea ei. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Preafericitul Părinte Daniel, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a resfințit, cu ocazia renovării și consolidării, la mai mbine de trei secole, a uneia din cele mai vechi biserici din București, cunoscuta drept „Biserica dintr-o zi”.

Lăcașul de cult, cu hramul Sfântului Nicolae, a fost ridicată în anul 1702, pe locul unei foste bisericuțe din lemn de un străbun al Mariei Brâncoveanu. „Bisericuţa de lemn, datată în 1684, a fost construită într-o singură zi, ca Neagoe Postelnicul să ajungă domnitor. El nu a ajuns domnitor însă o strănepoată de-a lui a ajuns domniţă”, a declarat Vasile Ioana, preotul Paroh al „Bisericii dintr-o zi”, pentru Agentia Basilica a Patriarhiei Române.

La eveniment a participat și Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, unul din principalii susținători ai recondiționării monumentului istoric.

Între 1911 și 1945, biserica a servit albanezii din București

În anul 1702 biserica a fost ridicată din piatră. În 1825, un incendiu a distrus acoperişul bisericii, care a fost refăcut în 1826-1827 în timpul domniei lui Grigorie Ghica al IV-lea (1822-1828). Tot de atunci datează şi pictura interioară a bisericii, catapeteasma şi diverse alte obiecte de cult.

Din 1911 până în 1945, biserica a fost dată în folosinţa comunităţii ortodoxe albaneze din Bucureşti. În anul 1916, biserica este declarată monument istoric prin Înalt Decret Regal.

Banca Naţională a României va emite o monedă jubiliară de argint „Biserica Sfântul Nicolae dintr-o zi – 310 ani de existenţă”, informează TRINITAS TV.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 50 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 17 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°