Societatea Română de Pneumologie (SRP) a dat publicităţii un raport privind incidenţa tuberculozei în România. Chiar dacă aceasta aceasta a scăzut în ultimul deceniu cu aproximativ 42%, unele judeţe, printre care şi Giurgiu, numără peste 120 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Deşi este cel mai mic judeţ (cu excepţia Ilfovului) din punct de vedere al suprafeţei, Giurgiu ocupă locul patru în topul SRP la numărul bolnavilor de tuberculoză, fiind depăşit doar de Olt, Mehedinţi şi Dolj.
Conform SRP, anul trecut, în judeţul Giurgiu, rata îmbolnăvirilor cu TBC a fost de 129,2 cazuri la 100.000 de locuitori.
Cele mai multe (148,1 cazuri la 100.000 de locuitori) au fost înregistrate în Dolj, urmat în clasament de Mehedinţi (143) şi Olt (142).
La polul opus, cele mai puţine cazuri de TBC au fost semnalate în Covasna (45,1 la 100.000 de locuitori) şi Harghita (31,5).
TBC-ul este o boală infecţioasă şi foarte contagioasă. Bacilul care o provoacă se transmite pe cale aeriană. Un bolnav care nu se tratează poate infecta 10-15 persoane pe an, doar tuşind langă acestea. Simptomele tuberculozei sunt: tusea persistentă, care durează mai mult de două-trei săptămâni, febra, transpiraţiile nocturne, apetitul scăzut, pierderea în greutate şi tusea cu sânge.