"Momentul cel mai periculos pentru o guvernare slaba are loc atunci cind incepe sa se reformeze" (Alexis de Tocqueville) „Primavara" araba, cu miros de iasomie, devine incet-incet „toamna" araba, cu miros de praf de pusca. In tot cazul, entuziasmul revolutionar declansat la Tunis si continuat la Cairo, soldat cu plecarea presedintilor Ben Ali, respectiv Hosni Mubarak, s-a potolit. In cele doua tari conducerea a fost preluata de armata, schimbarile in birocratia guvernamentala au fost minore si lumea a inceput sa revina in piata Tahrir. In celelalte tari arabo-musulmane, din Orientul Mijlociu si nordul Africii, lucrurile stau si mai rau.In Libia, cum se stie, in ciuda bombardamentelor violente ale NATO, colonelul Gaddafi si acolitii sai rezista, profilindu-se o separare a tarii pe linia de frontiera de acum 1700 de ani, care despartea Imperiul Roman de Apus de cel de Rasarit, intre provinciile Cyrenaica, cu capitala la Benghazi, si Tripoliticum, cu capitala la Tripoli. Oricum, situatia releva inca o data naivitatea occidentalilor si faptul ca doar aviatia nu poate fi suficienta. Dar si in eventualitatea plecarii lui Gaddafi, riscul unui razboi civil intre cele 140 de triburi existente e cvasiiminent. In Siria, autocratul Assad a intervenit in forta pe tot teritoriul tarii, dupa modelul Tien-an-men, si nimeni nu a indraznit sa sustina demonstrantii, data fiind pozitia geostrategica gingasa (apropierea Israelului) a acestei tari plus relatiile cu Rusia, Iranul s.a. Au fost astfel omoriti peste o mie de demonstranti, plus un numar necunoscut de arestati, torturati etc. La fel s-a intimplat in Bahrein, care - culmea - gazduieste flota a cincea americana si unde Khalifa, familia regala sunnita, cu ajutorul armat al Arabiei Saudite, a inabusit rapid protestele populatiei siite, printul mostenitor fiind imediat primit de Obama si felicitat (cita ipocrizie!). In Yemen, dupa a