Guvernul Berlusconi şi-a manifestat din primele zile de guvernare intenţia de a schimba regulile imigraţiei. Din toate propunerile făcute până acum, pe români îi priveşte în mod direct
Guvernul Berlusconi şi-a manifestat din primele zile de guvernare intenţia de a schimba regulile imigraţiei. Din toate propunerile făcute până acum, pe români îi priveşte în mod direct doar infracţiunea de imigraţie ilegală, asta în condiţiile în care va fi stabilită modalitatea prin care se va şti dacă un român a depăşit trei luni de când se află în Italia sau nu.
Dar oare câte şanse are această normă să fie aprobată şi mai ales, va fi revoluţionat sistemul imigraţiei în Italia, aşa cum doreşte Guvernul?
Deocamdată, nodul gordian rămâne instituirea infracţiunii de imigraţie ilegală, cu toate că guvernul bombardează opinia publică cu idei din ce în ce mai mai "originale". De la concedirea într-o zi a funcţionarilor publici propusă de ministrul Adminstraţiei Publice, până la trimiterea aramatei pe străzi, propusă de ministrul Apărării, sunt doar câteva dintre iniţiativele parcă menite să distragă atentia opinei publice.
Deputaţii au fost "săriţi"
Introducerea în Codul Penal a infracţiunii de imigraţie ilegală ar trebui să devină efectivă după ce Parlamentul va aproba pachetul de legi trimis deja de guvern spre dezbatere. În acest moment, propunerile guvernului se află la Camera Deputaţilor, unde va fi discutată doar în comisii, fiind evitate dezbaterile publice. Legea permite camerei inferioare a Parlamentului acest "truc", pentru a economisi timp.
În jargonul politic italian, acest procedeu este numit "votul orbului". Acest pasaj scurtat va scuti majoritatea de dezbaterile publice despre un subiect foarte delicat şi va permite trimiterea proiectului de lege spre Senat, până la mijlocul luinii iulie.
Nici la putere nu se vorbeşte pe limba