Suflete fără vocaţie uită sentimentul wow-ului estetic. Tevatura politică reclamă caricatura, în vreme ce neobosit, individul secolului XXI trăieşte dionisiac fuga de sine. Expansiunea pieţei sufletului, cum o numeşte ceata de postmoderni, divulgă un anumit soi de identitate culturală. De fapt, societatea de consum prelucrează două bunuri inepuizabile: moartea şi boala. Acestor probleme se dedică proiectul Artă.Consum.Finitudine. De ce atrage?
Într-o tradiţie postmodernă, regenţa artei asupra societăţii este definită prin consum. Suflete fără vocaţie uită sentimentul wow-ului estetic, devenind din spectatorul pătimaş al unui vernisaj uman, promotorul culturii kitsch-ului. Tevatura politică reclamă caricatura, în vreme ce neobosit, individul secolului XXI trăieşte dionisiac fuga de sine, printr-o societate a vâltorii. Lucrurile mărunte impun, în această fabulă a polisului contemporan, paşi mari pentru umanitate. Vorba lui Alexandru Paleologul, asemenea sentinţe au tâlcuri mai profunde
decât îşi închipuie pedanţii şi posacii, care dispreţuiesc tot ce sunt capabili să înţeleagă, adică aproape tot ce e uman, deci şi dragostea, şi durerea, şi sacrificiul, şi lacrimile, şi veselia, în consecinţă, şi arta, în care nu sunt în stare să vadă decât lecţii.
La limită, şarada omului împuţinat, surprins în intimitatea sa bucolică faţă de tot ce are mai sublim şi mai temător, se scrie în canonul unei triade: Artă. Consum. Finitudine. Aici se deapănă, mai cu seamă, istoria omului bolnav de modernitate, care îşi confruntă capitalul de civilizaţie clinic şi critic, într-o situaţie aparentă de bunăstare şi siguranţă.
De fapt, societatea de consum prelucrează două bunuri inepuizabile: moartea şi boala. Preţul, ca valoare vitală, cultivă atitudinea de retragere din faţa morţii şi a bolii, generată de un mecanism global.
Pe urmele acestu