Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OJPC asaltat de reclamatii nejustificate

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 10 septembrie 2000 ·

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Iasi este asaltat in ultima perioada de ieseni care solicita rezolvarea unor probleme ce nu sunt de competenta institutiei. "Este vorba in primul rand de o serie de locatari care reclama modul de calcul al intretinerii. Acestea sunt, insa, probleme interne ale asociatiilor de locatari, cetatenii nefiind consumatori directi pentru regii, ci asociatiile. Am vrea sa avem posibilitatea de a rezolva si aceste probleme, dar Oficiul nu este dimensionat astfel si nu are specialistii necesari pentru a se implica in solutionarea cererilor de acest tip. Alte reclamatii pe care le primim destul de des sunt legate de actul medical in sine. Ca un ultim exemplu, o femeie din Pascani a venit cu o reclamatie in ceea ce priveste calitatea unei proteze auditive acordate gratuit. Toate problemele de acest gen sunt de competenta Colegiului Judetean al Medicilor", a declarat Adrian Starcea, director-adjunct al OJPC Iasi. (I.S.)

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Iasi este asaltat in ultima perioada de ieseni care solicita rezolvarea unor probleme ce nu sunt de competenta institutiei. "Este vorba in primul rand de o serie de locatari care reclama modul de calcul al intretinerii. Acestea sunt, insa, probleme interne ale asociatiilor de locatari, cetatenii nefiind consumatori directi pentru regii, ci asociatiile. Am vrea sa avem posibilitatea de a rezolva si aceste probleme, dar Oficiul nu este dimensionat astfel si nu are specialistii necesari pentru a se implica in solutionarea cererilor de acest tip. Alte reclamatii pe care le primim destul de des sunt legate de actul medical in sine. Ca un ultim exemplu, o femeie din Pascani a venit cu o reclamatie in ceea ce priveste calitatea unei proteze auditive acordate gratuit. Toate problemele de acest gen sunt de competenta Colegiului Judetean al Medicilor", a declarat Adr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum 20 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 39 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 56 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Sorana Cîrstea, ieșire rapidă în turneul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Sorana Cîrstea, 34 de ani, ♦ 30 WTA, a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 250 de la Strasbourg de poloneza Magda Linette, 32 de ani, ♦ 50 WTA, 7-5, 7-5 în aproape două ore de joc.

Un polițist în timpul liber a prins un fugar urmărit național. Ar fi trebuit să fie la închisoare pentru conducere fără permis, dar era la volan

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat aflat în urmărire naţională din 2021 a fost prins în București de un polițist aflat în timpul liber. Omul legii l-a văzut pe fugar la volan, deși era condamnat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis. „Duminică, 19 mai 2024, un po

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°