Candidatul liberal Bronislaw Komorowski s-a clasat pe locul întâi, cu un uşor avans, în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Polonia, cu 41,22 la sută din voturi, în faţa rivalului său conservator, Jaroslaw Kaczynski, conform rezultatelor parţiale.
Kaczynski a obţinut 36,74 de procente, potrivit rezultatelordupă numărarea a 94,3 la sută din voturi, publicate luni dimineaţăde Comisia Electorală Naţională.
Cei doi rivali se vor confrunta astfel în cel de-al doilea turde scrutin, prevăzut la 4 iulie.
Candidatul de stânga, social-democratul Grzegorz Napieralski, acreat surpriză clasându-se pe locul al treilea, cu 13,7 la sută dinvoturi.
Rezultatul celui de-al doilea tur depinde în mare parte dealegerea pe care o vor face susţinătorii tânărului candidat destânga, precum şi de rata de participare, care în primul tur s-aridicat la 54,85 la sută, potrivit datelor Comisiei.
"În viaţă, ca şi în fotbal şi în toate disciplinele sportive,prelungirea este cea mai dificilă", a declarat duminică searăKomorowski, în vârstă de 58 de ani, preşedinte al Camereiinferioare a Parlamentului şi şef interimar al statului. "Să fimconştienţi de ea, să ne mobilizăm forţele şi toată energia pentruaceastă finalăa cursei prezidenţiale", a adăugat el.
"Cheia victoriei este credinţa, convingerea că este posibil şică este necesar să câştigi. Trebuie să câştigăm pentru patrianoastră, pentru Polonia", a afirmat adversarul său, JaroslawKaczynski (61 de ani), lider incontestabil al opoziţieiconservatoare şi preşedinte al partidului naţionalist Lege şiJustiţie (PiS).
"Grzegorz Napieralski a câştigat un important capital politiccare va putea înclina balanţa în turul doi. Am putut vedea dejaprimele tentative de seducţie din partea principalilor doicandidaţi", a declarat sociologul Edmund Wnuk-Lipinski.
Napieralski s-a limitat să le mulţumească al