Nu ştiu cât uraniu sau ce alte "comori strategice" ascunde această depresiune a Balcanilor, mare cât două judeţe româneşti. Am văzut însă că pentru sârbii minoritari Kosovo i Metohia reprezintă leagănul spiritual şi istoric al neamului lor de acum o mie de ani, iar pentru albanezii majoritari,Kosovaeste ţara lor, pentru care îşi doresc independenţa totală şi în care nu mai vor să vadă nici sămânţă de sârb. În total am petrecut în Kosovo peste un an de zile de-a lungul a două misiuni de şase luni în comandamentul KFOR din Pristina în anii 2003-2004, ocazie cu care am putut srăbate în lung şi-n lat locurile.

Primul lucru care m-a surprins în Kosovo a fost mulţimea vilelor neterminate (cred ca sunt de ordinul miilor), lăsate la cărămidă fără apă, lumină, gaze sau canalizare şi aruncate vraişte mai ales de-a lungul soselei principale ce taie provincia de la sud la graniţa cu Macedonia până în nordul predominant sârb la graniţa cu Serbia. Toate aceste vile, ce respectă acelaşi tipic arhitectonic, au fost construite din miliardele de euro asigurate de ţările Uniunii Europene, pentru a se elibera astfel Occidentul de presiunea sutelor de mii de refugiaţi albanezi, care spuneau că nu aveau unde se întoarce în Kosovo, deoarece le fuseseră distruse casele de către sârbi. În schimb, nu am citit pe nicăieri despre compensaţii sau ajutoare pentru sârbii din acele sate din Kosovo care au fost complet distruse de albanezi după retragerea autorităţilor de la Belgrad în iunie 1999.

Dacă miile de vile cărămizii lăsate neterminate în Kosovo mi-au amintit de sutele de mii de cazemate năpădite de bălării construite de Enver Hodja în Albania împotriva unei utopice invazii imperialiste, în schimb spălătoriile de maşini par a fi omniprezente în orice zonă majoritar albaneză. La fel şi maşinile de lux "aduse" din Occident, care zburdă nepăsătoare pe şoselele albaneze înguste ş