Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariile dascălilor, la judecata Curţii Constituţionale

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Avocatul Poporului, Ioan Muraru, susţine că guvernul nu poate suspenda, prin ordonanţă, plata unor drepturi băneşti câştigate în instanţă de profesori. Sursa: VLAD STĂNESCU

Soarta drepturilor salariale obţinute de bugetari prin hotărâri judecătoreşti şi suspendate de la plată de guvernul Boc va fi decisă de Curtea Constituţională.

Avocatul Poporului, Ioan Muraru, a sesizat Curtea în legătură cu neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin care plata banilor câştigaţi în instanţă este blocată în 2010, urmând ca sumele să fie primite eşalonat în perioada 2011-2013.

Muraru şi-a justificat demersul prin faptul că, în sistemul românesc, o hotărâre judecătorească poate fi anulată doar de o altă instanţă judecătorească şi nicidecum printr-o ordonanţă, mijloc la care a recurs executivul. În opinia lui Ioan Muraru, în actul normativ este stipulat „cu viclenie” că „orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, iar acest lucru încalcă normele constituţionale.

„Acest lucru nu se poate face. Este o încălcare gravă a Constituţiei”, a atras atenţia Avocatul Poporului.

Nemulţumirile sindicatelor

Ioan Muraru a formulat sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate la solicitarea a două confederaţii sindicale, respectiv „Cartel Alfa” şi „Spiru Haret”.

De altfel, mulţi dintre bugetarii care şi-au câştigat drepturile în instanţe lucrează în învăţământ. Sindicaliştii Federaţiei „Spiru Haret” precizează că salariaţii din învăţământ se află în imposibilitatea de a beneficia de reparaţiile dispuse de instanţele de judecată, în condiţiile în care le-au fost diminuate veniturile şi au pierdut unele drepturi consacrate de ani buni în legislaţie şi în contractele colective de muncă.

Potrivit ordonanţei contestate, restanţele salariale câştigate de către bugetari în instanţă pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°