Săptămânile trecute a izbucnit un adevărat scandal între autorităţi privind construirea pistei aeroportului din Cluj care s-ar împiedica de centura oraşului. Liberalii care au condus Consiliul Judeţean când s-a proiectat pista aruncă vina pe democraţii care au făcut centura, iar democraţii, care au urmat la cârmă, spun că cele două proiecte nu se ciocneau dacă lungimea pistei ar fi fost definitiv stabilită de la început, dar ea a evoluat de la 2.000 de metri la 3.000 şi apoi la 3.500.

Lângă gardul ei se ridică stâlpii de semaforizare. A rezemat de unul un braţ de lemne. Are curtea putredă, Primăria n-a mai lăsat-o s-o refacă şi nici măcar coteţul găinilor. Doar casa a apucat s-o renoveze, cu câţiva ani în urmă. A pus şi geamuri termopan, ca să se audă mai puţin vâjâitul avioanelor. Doamna Victoria le ştie orele şi numele companiilor. Şi-n somn ştie când vin şi când pleacă. Dacă se uită pe geamul de la dormitor, recunoaşte pilotul. Noaptea, vede tot interiorul avioanelor care aterizează lângă ograda ei. Este un cartier vechi, aici trăiesc de când se ştiu. Pe strada Prieteniei, a Elicei, a Planoarelor sau a Paraşutiştilor. Oamenii se cunosc între ei şi-i leagă, mai mult decât pe alţii, o fantasmă: toţi, sau aproape toţi visează în nopţile negre că avionul care vâjâie în văzduh de data asta va scăpa cu burta peste casa lor.

Ei ştiu mai bine decât oricine din oraşul nostru ce înseamnă aeroport, avioane, cargo. Aşa cum noi vorbim despre maşinile din faţa blocului, despre accidentul de la şosea, ei vorbesc despre o pistă care le trece prin grădină şi acel Hercules pe care l-au auzit odată şi-au crezut că e sfârşitul lumii. „Oamenii aeroportului” ştiu şi câte încurcături s-au făcut cu traseul pistei şi al centurii, cum au ajuns autorităţile să bage pista în centură: doar pământul este al lor, pe el îşi puneau cartofii şi morcovii până de curând. Şi pista şi