În nici un caz nu este vorba să-mi iau cuvintele înapoi ci să subliniez că atunci când v-am dat, acum un an, un răspuns destul de întins la post-restant, am fost sinceră până la capăt. Vă sugeram să cereţi şi părerea unor critici de cea mai aleasă fibră, care să vă consacre timp suficient, cu răbdare şi atenţie, să dea un verdict, să se implice, şi să repete într-un fel, să întărească şi să confirme cu autoritatea lor ceea ce intuisem la lectură. Dar tot atunci vă rugam să operaţi pentru ei, cu toată atenţia, o selecţie de onoare. Vă rugam să-i feriţi, citez, „de zonele ratate ale operei dvs.”, revizuindu-vă definitiv şi îmbunătăţind chiar şi partea reuşită a ei, adică sonetele, fiind vorba, cum spuneam, nu de altceva decât de repunerea, într-un târziu, în drepturi a propriului destin literar. Unul dintre ei v-a oferit lapidar o recomandare către edituri. Cuvântul său, nu mă îndoiesc, a cântărit semnificativ la apariţia de curând a volumului Pantumuri, sonete şi alte versuri, la Ed. Augusta, Timişoara. L-am răsfoit şi mi-am recitit răspunsul de la post-restant, figurând aici ca prefaţă, mai precis în loc de prefaţă. Ideal ar fi fost să vă facă prefaţa unul din criticii la care v-am trimis cu toată responsabilitatea. Nici aşa nu este rău, dar prin acestă soluţie săracă n-aţi făcut, după opinia mea, decât să bateţi pasul pe loc. Nu v-aţi îndurat să renunţaţi aproape la nimic. Nu v-aţi îndurat sau pur şi simplu nu v-aţi priceput îndeajuns. Justificarea la acest procedeu pe care l-am bănuit încă de anul trecut, lipsa de voinţă sau neputinţa, o găseam în petrecerea unui timp prea îndelungat printre veleitari mai mult sau mai puţin zeloşi. Presupunând că aceştia v-au aplaudat la ocazii, cum spuneam, fără să aprofundeze suficient zonele dvs. de vârf, a coborî de pe piedestalul pe care nici nu ştiu dacă v-au aşezat, e imposibil să vă reveniţi tinereşte şi cu vigoarea n