Seara de 7 mai 1986, ziua care zguduie din temelii Europa. O echipă românească învinge la penalty-uri Barcelona la ea acasă şi cucereşte Cupa Campionilor Europeni. La GSPTV intră cu scîrţîit patronul Stelei.
- Ce-ar mai fi de spus, domnilor? Ce-ar mai fi de spus? Samuilăăă, nebunuleeee, ai văzut? TOCANĂ-TOCANĂ-TOCANĂ, ăsta e Gigi Becali! Am umilit Barcelona la ea acasă, numai un om însemnat putea face asta.
- Sau echipa.
- Ce echipă, mă? Care echipă? Meritul e 50% al lui Ienei şi 50% al lui Halagian, dar cel mai mare merit e al meu, ai înţeles?
- Dada, felicitări…
- Auzi la ăsta, felicitări. Băbăiatuleee, tu eşti tralala? Felicitări spui cuiva care se mărită, care se însoară, eu am cîştigat Cupa Campionilor Europeni, tată! Să ştie toată Europa cine e Gigi Becali, da!? Cel mai mare conducător din fotbalul mondial galactic. Putea Copos să facă asta?
- Nu.
- Borcea putea?
- Nu.
- E, Gigi Becali a putut. Pentru că de ce. Sînt prea mare strateg eu. Am adus glorie şi faimă României, asta am făcut.
- Apropo, Duckadam a fost excepţional…
- Duckadam a fost excepţional? Mă, pînă la urmă, vrei să-ţi spun ceva? Un penalty nu se apără, un penalty se ratează. Şi ştii de ce au ratat ăia? Pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe Gigi Becali, d-aia! Sînt prea suflet bun ca să-mi fi dat El mie o palmă chiar în ziua de Paşti.
- Dar nu e Paştele azi!
- Nu e, mă, dar aşa simt, am făcut şi eu o metaforă. Pentru că de ce, eu în fiecare zi mănînc carne de miel.
- Am inţeles. Altceva?
- Brînză. Io fără asta la masă nu pot!
- Nu, nu, la meci mă refeream. De cine v-a plăcut cel mai mult?
- Toţi mi-au plăcut, mai puţin ăsta de pe dreapta, cum îi zice, Lăcătuş! E suflet bun, are inimă, își dă viața pe teren, dar n-are minte.
- Dar cum puteţi să…
- Băbăiatule, vrei să-ţi spun ceva? La Steaua nu se poate aş
