Samsung, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, va prezenta anul acesta la târgul de electronice IFA de la Berlin soluții de ultimă generație în materie de imprimare de pe mobil. Compania şi-a propus ca până în 2017 să devină producătorul numărul unu de imprimante A4 cu laser și imprimante multifuncționale (MFP).
„Concentrându-ne pe trei domenii distincte și valorificând expertiza noastră în sectorul de telefonie mobilă, am fost mai în măsură să sprijinim nevoile de afaceri ale clienților noștri - în special în zonele unde nevoile de comunicare, colaborare și conectivitate sunt mai mari. Această concentrare a condus, de asemenea, la lansarea primei serii de imprimante NFC Xpress C460 din lume. Ne propunem să ne extindem cu soluția de imprimarea NFC, iar pe lângă imprimarea de acasă, vrem să includem în target și companii și agenții guvernamentale, unde se înregistrează o creștere a cererii de imprimante”, a declarat vicepreședintele executiv Gi-ho Kim, director al Samsung Electronics Printing Solutions.
“Suntem încrezători că eforturile noastre ne vor permite ca, până în 2017, să ne atingem obiectivul de a conduce sectorul de imprimante A4”, a adăugat Kim.
Imprimare de pe mobil
S-a presupus mult timp că dezvoltarea pieței de dispozitive mobile și trecerea la birouri care nu utilizează hârtie ar afecta cererea pentru imprimante. Cu toate acestea, conform unui anunț recent al companiei de cercetare de piață IDC, paginile imprimate în 2012 cu ajutorul imprimantelor simple și multifuncționale ar putea acoperi suprafața orașului New York de 237 de ori. În plus, studiul a constatat că utilizatorii de smartphone-uri și tablete imprimă mai mult decât cei care nu sunt utilizatori ai acestor dispozitive. De asemenea, raportul prezice că mai mult de jumătate din utilizatorii de dispozitive mobile vor începe impri