Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul lui Ponta și lehamitea lui Crin

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 aprilie 2013 ·

n vâltoarea zilei de ieri, toţi românii care au legătură cu politica au ieşit din „casă” ca la cutremur. Teorii ale conspiraţiei au invadat spaţiul media. Aproape nimeni nu a comentat faptul că ieri expira mandatul interimar al domnului Morar, iar legea nu prevede prelungirea acestuia de către CSM.

ÎAceastă situaţie ar fi anulat toate actele emise de acum înainte de Ministerul Public. Mai departe Ponta a înţeles că dacă ar fi lăsat la mâna liberalilor numirile, pe care şi le-a asumat, situaţia s-ar fi prelungit la infinit. Este evident că Dan Voiculescu este foarte sensibil la problemele legate de justiţie, iar influenţa lui asupra lui Crin Antonescu este covârşitoare. De aici multe complicaţii care ne-ar fi ridiculizat şi mai mult în ochii partenerilor europeni. Ponta a vrut să rezolve o problemă vitală pentru justiţie şi pentru România. El şi-a asumat multe riscuri. Aşa a fost cu Pasajul Basarab, de exemplu. Construirea lui a provocat zeci de scandaluri. Au fost situaţii revoltătoare, la vremea lor. După ce a fost dat în folosinţă toată lumea a fost mulţumită. Nimeni nu mai pomeneşte scandalurile. Ele au fost uitate. S-ar putea ca Victor Ponta, în calitatea lui de procuror , citind dosarele lor, să îşi fi dat seama că infractorii care militează pentru anumiţi magistraţi, sperând că îşi vor salva pielea, nu mai au nici o şansă. Poate s-o fi şi plictisit să îşi compromită viitorul politic pentru nişte hoţi. Aproape nimeni nu a văzut întâmplările pe latura lor mult mai simplă. Victor Ponta şi-a asumat o situaţie, pur şi simplu. Puţini oameni politici au darul să vadă ce se va întâmpla peste ani. La noi majoritatea au dovedit că urzesc doar pentru o perioadă scurtă de timp. Ce va fi peste un an, doi nu mai contează pentru că, în România, “tout est pris a la legere”. Dar uite că nu prea mai e. Oameni aşa-zişi importanţi sunt în puşcărie, alţii, în număr destul de m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°