În fața unui Basel îngrijit și disciplinat, însă nu de superclasă, Steaua a luat un start curajos. Înfipt, agresiv. Cum campioana Elveției a izbutit să-și recapete suflul, întreaga primă jumătate se va juca mai de grabă fifty-fifty, pe croșee. Atacurile s-au mutat dintr-o parte în cealaltă, ca și erorile, duelul fiind al outsiderilor grupei, al unor echipe oneste, dar lipsite de anvergura contracandidatelor la calificare. În opinia mea, ambele inferioare lui Schalke, cît și, mai ales, lui Chelsea.

Pe măsură ce, împiedicată la mjloc, n-a mai construit nici iute, nici direct, formația bucureșteană a scăzut ritmul. Parcă invitată să se desfășoare, să urce, Basel a început să preseze și, logic, să aibă ocazii mai numeroase și mai clare. Deși numai bara l-a salvat pe Tătărușanu, cum îl scăpase de necaz și Georgievski mai devreme, repriza s-a încheiat 0-0 și a lăsat posibilă orice continuare.

Atît că norocul nu te duce la infinit, te mai și lasă: la 3 minute după pauză, Latovlevici i-a oferit un balon cadou lui Streller, iar acesta l-a servit pe Diaz pentru deschiderea scorului. Să recunoaștem, un avantaj cuvenit, rodul unei prestații mai organizate, mai riguroase. Nu mult mai bună, dar mai bună.

Din păcate, seara nefastă încă nu se încheiase pentru Latovlevici! Acesta avea să-și treacă în cont ratarea meciului în faza în care a fîsîit o minge pe care STĂTEA SCRIS GOL, a bărbierit-o!!!

În disperare de cauză, dar inspirat, Reghecampf i-a introdus, în ordine, pe Kapetanos, pe Tatu și pe Filip, însă Steaua părea să nu găsească, în ciuda momentelor de dominare, nici ideile, nici resursele necesare egalării. O merita, numai că fotbalul nu se joacă pe merite, ci pe goluri. Cînd nimeni nu se mai aștepta, Tatu a reușit să marcheze, mulțumindu-i cît de cît pe suporterii roș-albaștri. Rezumînd, Steaua nu s-a făcut de rîs aseară. A obținut în final, la potou,