Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O FURTUNĂ de ZAPADĂ "istorică" a PARALIZAT Ierusalimul

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 decembrie 2013 ·

Ierusalimul este paralizat de o furtună de zăpadă "istorică". Stratul de zăpadă din Oraşul Sfânt a atins 37 cm sau chiar mai mult în alte zone periferice.relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Primarul oraşului Nir Barkat a făcut apel la armată pentru a veni în ajutor persoanelor aflate în maşinile blocate. "Luptăm împotriva unei furtuni de o putere neobişnuită", a declarat edilul într-un comunicat.

"Este un nivel istoric", a indicat meteorologul Sharon Wexler pentru postul public de radio.

Temperaturile vor atinge maxim două grade Celsius vineri şi vor scădea în timpul nopţii, iar zăpada, care a început să cadă joi, va dura până sâmbătă.

Şcolile erau închise vineri pentru a doua zi consecutiv, iar majoritatea locuitorilor au respectat recomandările autorităţilor de a rămâne acasă, relatează France Press.

Autorităţile din Ierusalim au indicat că 540 de automobilişti, blocaţi de intemperii, au fost adăpostiţi în Centrul internaţional pentru conferinţe al oraşului.

Majoritatea drumurilor din Oraşul Sfânt, situat la 795 de metri altitudine, erau închise, iar poliţia a făcut apel la proprietarii de maşini private să nu se aventureze pe străzile deja impracticabile.

"Putem trece la curăţarea drumurilor doar după ce se va linişti furtuna", a indicat primarul Ierusalimului.

"Pentru moment, utilizăm toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a-i salva pe cei care sunt prinşi în furtună", a dat asigurări edilul.

Potrivit cotidianului Jerusalem Post, până vineri poliţia a fost chemată să vină în ajutorul a peste 1.400 de persoane în oraş şi pe drumurile către acesta, iar câteva mii de persoane au rămas fără curent după ce mai mulţi copaci au fost doborâţi de furtună şi au căzut pe liniile de tensiune.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 35 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 50 minute
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 46 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°