Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost şef IJJ Alba şi alţi 36 de militari, trimişi în judecată pentru corupţie

Publicat in Romania Libera, marți 24 decembrie 2013 ·

Fostul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, Ioan Onac Herţa, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru corupţie. în dosar, alături de fostul şef IJJ Alba, sunt implicaţi alţi 36 de militari.

Ioan Onac Herţa este acuzat de fals intelectual în formă continuată (101 acte materiale), abuz în serviciu, uz de fals în formă continuată (5 acte materiale), înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare în formă continuată (7 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că în anul 2006, la nivelul I.J.J. Alba s-a constituit o asociere de tip infracţional iniţiată de inculpaţii Herţa Ioan Onac şi Moşneag Virgil care îndeplineau în acea perioadă funcţiile de inspector şef, respectiv de contabil şef al I.J.J. Alba, asociere la care au aderat, în calitate de subordonaţi, şi trei din lucrătorii biroului financiar al unităţii, respectiv inculpaţii Dârlea Traian, Marian Nicolae şi Borteş Ioan Radu.

Scopul acestei asocieri de tip infracţional a fost acela de a elibera, pentru anumite cadre militare, adeverinţe false de venit, în care erau trecute sume mai mari decât cele obţinute în mod real, în scopul ca titularii acestor adeverinţe să le depună la bănci pentru a obţine, în mod fraudulos, împrumuturi în cuantumuri mai mari decât cele la care aveau dreptul în mod legal.

Cei cinci membri ai asocierii şi-au eliberat şi lor înşişi adeverinţe false, ce au fost utilizate, în acelaşi scop, de a obţine credite în mod ilegal.

Începând cu anul 2010, nivelul veniturilor salariale a fost redus substanţial, împrejurare în care, cadrele militare din I.J.J. Alba care luaseră credite mai mari decât cele pe care le puteau obţine pe cale legală, au început să aibă dificultăţi reale în a-şi achita ratele lunare bancare, motiv pentru care au obţinut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 24 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 20 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°