Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zadarnic! Golul splendid al lui Adrian Mutu nu a împiedicat eşecul lui Ajaccio: 2-4 cu Rennes

Publicat in Libertatea, luni 24 decembrie 2012 ·

În sfârşit, Adrian Mutu (33 de ani) s-a pus pe dat goluri şi în campionatul Franţei. Atacantul lui Ajaccio a deschis scorul cu o execuţie de excepţie în partida de sâmbătă cu Rennes, dar echipa sa a fost învinsă în faţa propriilor suporteri. În sfârşit, Adrian Mutu (33 de ani) s-a pus pe dat goluri şi în campionatul Franţei. Atacantul lui Ajaccio a deschis scorul cu o execuţie de excepţie în partida de sâmbătă cu Rennes, dar echipa sa a fost învinsă în faţa propriilor suporteri.

În minutul 2 al întâlnirii, “Briliantul” a primit o minge în careu, a făcut o piruetă, după care a şutat cu stângul la colţul din dreapta al porţii adverse. Gol de generic care, însă, n-a ajutat- o pe Ajaccio să câştige, corsicanii fiind puşi la colţ, în repriza secundă, de o echipă mult mai solid

A fost al patrulea gol stagional al lui Mutu, care a ieşit de pe teren în minutul 80, şi primul care n-a ajutat-o pe Ajaccio să ia vreun punct, în precedentele trei jocuri trupa din insulă obţinând două remize şi o victorie.

“Forza Ajaccio! Nu cedăm niciodată!”, a postat Mutu pe Twitter, după acest meci. La golul de 2-4, partida a fost întreruptă de două ori, din cauza incidentelor provocate de fanii gazdelor, care au vrut să intre pe teren. În ceea ce priveşte pariul lui Mutu cu Ibrahimovici de la PSG, suedezul îşi păstrează avansul de 14 “lungimi” în faţa românului, după ce a marcat o dată şi în victoria de la Brest, scor 3-0.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 9 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°