"Nu cred că în momentul de faţă noi măsuri de austeritate sunt necesare şi nu cred că România mai poate să suporte eficient noi măsuri de austeritate. Suntem la nivelul în care ce a trebuit să ajustăm, am ajustat. Nu putem încă vorbi de creştere, de pompare de bani în creştere sau în reduceri de taxe care să încurajeze creşterea economică, pentru că parametrii bugetari sunt foarte strânşi. Putem vorbi despre o stabilizare în aceşti parametri, în aşa fel încât să ne pregătim pentru acel moment când lumea, Europa, cei de care suntem foarte conectaţi vor ieşi cu-adevăratelea din criză şi atunci să putem prinde şi noi trenul împreună cu ei", a declarat Sebastian Vladescu pentru revista Q Magazine
Q Magazine: Cum consideraţi că se derulează actuala misiune FMI? Există posibilitatea ca FMI să impună noi măsuri de austeritate?
Sebastian Vlădescu: Nu
Q: Împreună sau după şase luni?
S.V.: După şase luni înseamnă împreună cu ei! Niciodată nu merge vagonul unde merge locomotiva. Întotdeauna locomotiva e un pic înainte şi aşa e normal. Şi criza, la noi, a venit mai târziu. 2011 cred că va fi un an în care trebuie să ne stabilizăm.
Q: Ce consideraţi a fi o prioritate în angajamentele cu Fondul şi Comisia Europeană?
S.V.: Două excepţii pe care le-am discutat cu cei de la Fond şi cu cei de la Comisie şi care sper să fie implementate. Anume, că trebuie să scăpăm odată de arieratele astea nenorocite, trebuie, chiar cu riscul de a înregistra un deficit bugetar pe cash. Chiar dacă facem un deficit bugetar mai mare, trebuie să scăpăm de arierate. De altfel, şi guvernatorul şi preşedintele şi toţi şefii de state care mai vin pe la Bucureşti au cerut să ne plătim odată datoriile. Este o chestie care trebuie neapărat făcută în România şi cred că poate fi făcută până la sfârşitul anului, aşa cum am plătit în Sănătate 700 - 800 de milioane de e