Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Gheoca - Pagaia de argint a României

Publicat in Adevarul, vineri 3 septembrie 2010 ·

Tânărul de 21 de ani a câştigat titlul de vicecampion mondial la Poznan în acest an şi visează la un aur la Olimpiada de la Londra din 2012.

La vârsta la care alţi tineri fac „sprinturi" prin cluburi şi driblează sticle de whisky prin baruri, caiacistul Gabriel Gheoca petrece câte nouă ore pe zi pe lac sau în sala de forţă, în căutarea performanţei.

De altfel, anul acesta a şi cunoscut consacrarea pe plan internaţional, alături de colegii săi din barca de 4, cu care a câştigat titlul de vicecampion mondial, la proba de 500 de metri.

Competiţia, care a avut loc la Poznan, a adunat la start cele mai valoroase echipaje din întreaga lume.

„A fost incredibil, sincer nici acum nu îmi vine să cred. A fost o performanţă foarte bună pentru noi, care ne dă încredere pentru competiţiile viitoare", spune Gabriel.

Tot la Poznan, a concurat şi pe distanţa de 1000 de metri la kaiac 4, însă acolo a reuşit „numai" bronzul.

„Acolo pot spune că am pierdut pe mâna noastră. Înainte de linia de finiş aveam locul secund asigurat, am micşorat puţin intensitatea, iar echipa de pe locul trei a tras tare şi ne-a depăşit. Acolo am pierdut argintul mondial la 0.03 secunde. Asta ne-a fost învăţătură de minte", povesteşte kaiacistul supărat.

Într-adevăr, românii au învăţat din această experienţă, iar la competiţia imediat următoare, Campionatele Mondiale Universitare, kaiacul de patru a reuşit să obţină medaliile de aur atât la proba de 500 m cât şi la cea de 1000.

De altfel, numai în anul competiţional 2010, Gheoca se poate lăuda că a strâns nu mai puţin de opt medalii, la cele mondiale adăugându-se şi cele de campion naţional la probele de dublu pe distanţele de 500 şi de 1000 m.

Vicecampionul mondial a ajus să se apuce de kaiac pur şi simplu din nevoia de a se răcori.

„Eu am început kaiacul în 2003. Când m-am apucat nu ştia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 8 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 55 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 10 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 11 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°