Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul!

Publicat in Historia, vineri 1 martie 2013 ·

Vinul i-a precedat în Grecia pe strămoşii grecilor, vorbitorii de grai indo-european care pătrund în teritoriile Eladei istorice pe la finele mileniului al III-lea a.Chr. Veniţi din ţinuturi de stepă friguroasă, aceştia nu avuseseră cum întâlni acolo viţa de vie „domestică” şi roadele ei, aşa cum nu ştiau nici ce sunt măslinii şi cum se poate obţine uleiul din roadele acestora, cum nu mirosiseră flori de iasomie şi nu văzuseră vreodată marea. Ca şi alte nume de plante şi produse mediteraneene, numele vinului, oinos, a pătruns în greacă dintr-o limbă non-indo-europeană vorbită de locuitorii acestor ţinuturi încă din mileniile anterioare Prezenţa acestui produs în documentele administraţiei palaţiale din epoca bronzului atestă fără dubiu familiaritatea purtătorilor civilizaţiei miceniene cu această licoare, pe care vase mai mici sau mai mari o transportau peste mări şi ţări încă de atunci.

Vinul devine însă un element central în istoria vieţii cotidiene şi a civilizaţiei greceşti în epoca arhaică, atunci când şi consumul, şi simbolistica vinului devin purtătoare ale unor valori sociale fundamentale şi, nu mai puţin, ale unui imaginar pe care îl putem reconstitui pe temeiul textelor literare şi epigrafice, precum şi al iconografiei contemporane.

Oswyn Murray – de contribuţia capitală a căruia am mai vorbit cândva în aceste pagini – scria că practica banchetului arhaic, sumposion, vădeşte faptul că această instituţie socială a devenit „un loc aparte în raport cu regulile normale ale societăţii, cu un cod propriu şi foarte strict de onoare şi pistis (încrederea reciprocă) între symposiaşti – şi în predispoziţia de a stabili convenţii fundamental opuse celor ale cetăţii în întregul ei”[1].

O cultură a răgazului

Atunci când, către jumătatea sec. VII a.Chr., nobilii aristoi sunt siliţi de împrejurări să divulge tot mai multe taine ale artei răzb

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°