Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza meteo

Publicat in Romania Libera, duminică 14 octombrie 2012 ·

Vremea rămâne mohorâtă şi duminică. Norii stratiformi vor acoperi cerul şi va ploua slab în aproape toată ţara. Vântul îşi face simţită prezenţa, dar nu mai mult de moderat, iar temperaturile de la amiază vor fi cu aproximativ 2 grade peste normele climatologice, cu valori cuprinse între 14 şi 23 de grade.

INMH ne aduce veşti bune pentru zilele următoare, dar astăzi continuă ploile slabe şi ceaţa. În regiunile din vestul Carpaţilor, apare din când în când soarele, dar norii vor acoperi cerul în cea mai mare parte a zilei şi nu vor lipsi ploile, chiar dacă vor fi slabe. Vântul va sufla cel mult moderat, iar la amiază vor fi 18..19 grade la Miercurea Ciuc, Braşov, Satu Mare şi Oradea, 20..21 de grade la Sibiu, Cluj-Napoca şi Arad şi 22 la Timişoara. Şi în sudul ţării, vremea rămâne mohorâtă, cu nori mulţi şi ploi slabe, mai ales în Oltenia. Vântul nu va pune probleme, iar regimul termic va fi uniform, cu 19..20 de grade la amiază în termometre. Maximele sunt mai ridicate în sud-estul Munteniei în jur de 22..23 de grade la Slobozia şi Călăraşi. Soarele este scump la vedere şi în Dobrogea şi nu este exclus să cadă şi câţiva stropi de ploaie, mai ales după-amiază. Maximele termice ajung până la 22 de grade la Constanţa şi la Tulcea. În Moldova apare puţin soarele, dar vor fi mulţi nori şi trecător va ploua slab, în special în centrul şi în nordul regiunii. Temperaturile cresc dinspre nord spre sud, de la 14..15 grade la Suceava, Botoşani şi Piatra Neamţ, la 16..17 grade la Iaşi, Bacău şi Vaslui şi 19..20 de grade la Focşani şi Galaţi potrivit realitatea.net.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti, soarele va fi scump la vedere, norii se vor aduna din nou şi vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul abia adie, iar la amiază maxima ajunge pe la 19...20 de grade, valoare normală pentru această dată.

Vremea la munte

Şi la m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 26 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 33 minute
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Preşedintele Columbiei se ia la harţă cu Netanyahu: Să lansezi bombe asupra unor oameni nevinovaţi nu te face erou

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hama

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 5 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°