Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşii şi-au demis antrenorul de la lotul feminin de gimnastică

Publicat in Pro Sport, marți 25 septembrie 2012 ·

Rusia renunţă la unul dintre antrenorii cu greutate din gimnastica feminină. Comisia Tehnică a forului de specialitate a votat ieri, demiterea antrenorului lotului feminin de gimnastică, Alexander Alexandrov, cel care în urmă cu patru ani revenea în Rusia, din Statele Unite ale Americii, tocmai pentru a da un nou impuls gimnasticii feminine.

Alexandrov consideră demiterea drept un act de răzbunare din partea oficialilor şi consideră că vicepreşedintele federaţiei, Andrei Rodionenko a manipulat votul. "Ei vor să-i înlăture pe antrenorii pe care nu îi pot controla şi nu avem nicio libertate în a spune ceea ce gândim pentru că vom fi pedepsiţi. Toţi ceilalţi preferă să stea liniştiţi şi să tacă", a declarat Alexandrov pentru media din Rusia.

Rămâne antrenorul Mustafinei

Deşi a fost demis din postura de antrenor coordonator, Alexandrov rămâne până la finalul anului antrenorul personal al campioanei olimpice la paralele, Aliya Mustafina. "După data de 30 decembrie, nu ştiu ce se va întâmpla", a spus el. La Jocurile Olimpice de la Londra, Rusia a cucerit şase medalii: una de aur, două de argint şi trei de bronz. Mustafina, gimnasta pe care el o pregăteşte de câţiva ani a câştigat cele mai multe medalii, aur la paralele, argint cu echipa şi bronz la individual compus şi la sol.

Federaţia Rusă nu a oferit până acum niciun motiv al demiterii. Locul lui Alexandrov va fi luat de antrenorul care se ocupă de paralele, Evgheni Grebionkin. Surse neoficiale spun că această hotărâre a fost luată pentru că Alexandrov se afla în conflict de interese, fiind şi antrenorul lotului, dar şi antrenorul personal al Mustafinei, ceea ce a făcut ca în ultima perioadă să o neglijeze în antrenamente pe o altă gimnastă valoroasă, Viktoria Komova.

Titlul mondial cu echipa în 2010

Alexandrov a revenit în Rusia în urmă cu patru ani, imediat după Jocurile Ol

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 45 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 59 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°