Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu într-un bloc din Eforie Nord, soldat cu moartea unui bărbat

Publicat in Romania Libera, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Un incendiu violent s-a produs, vineri dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc de trei etaje din staţiunea Eforie Nord, primele date arătând că focul a fost pus de proprietarul locuinţei, care şi-a pierdut viaţa în flăcări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa, focul a izbucnit în jurul orei 08.00, într-un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din staţiunea Eforie Nord.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale, iar trei persoane au fost evacuate din apartamentele învecinate, pentru una dintre locatare, care a avut un atac de panică şi a refuzat să-şi părăsească locuinţa, fiind necesară o intervenţie în forţă. Pompierii au spart uşa de la intrare şi au evacuat-o pe femeie, lăsând-o apoi în grija cadrelor medicale dintr-o ambulanţă.

Focul a fost stins după aproximativ două ore, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de existenţa multor deşeuri din plastic şi carton din locuinţa respectivă.

Lângă un astfel de morman de gunoaie a fost găsit, mort, şi proprietarul locuinţei, un bărbat de 60 de ani.

Primele date arată că focul a fost pus chiar de către bărbat, care se baricadase în casă.

"Pompierii au avut dificultăţi de a pătrunde în locuinţa cuprinsă de flăcări din cauză că în dreptul uşii de la intrare fuseseră îngrămădite diverse corpuri de mobilă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Paula Anghel.

Flăcările nu s-au extins şi la celelalte apartamente, dar şi acestea au suferit diferite stricăciuni din cauza fumului gros şi a apei folosite de pompieri pentru lichidarea incendiului.

Un incendiu violent s-a produs, vineri dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc de trei etaje din staţiunea Eforie Nord, primele date arătând că focul a fost pus de proprietarul l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Amenințare falsă cu bombă la un gimnaziu din Târgu Mureș

Radio Mures acum o ora
Sesizarea către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost făcută în această dimineață printr-un apel la 112, fiind vizat Gimnaziul Liviu Rebreanu din municipiu. Potrivit IPJ Mureș, la fața locului s-au deplasat mai multe structuri, dintre care

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°