Ceea ce ar trebui sa facă Ministerul Educaţiei şi nu face, fac ziarişti şi observatori din afara sistemului educaţional. Iată, semnalez o situaţie ieşită din normal, la Liceul Tehnologic din Baia de Fier, judeţul Gorj.
Din 111 candidaţi prezentaţi la Bacalaureat, 83 au promovat, adica 75%, mult peste procentul pe ţară al filierei tehnologice, care este 34%, cu mult peste dublul acestei filiere.
Mai mult, 25 de elevi au obţinut medii peste 7, adica 30%, iar majoritatea notelor de la matematică sunt de 7 sau în jur de 7.
Ministerul are posibilitatea să se convingă dacă situaţia semnalată este conformă cu pregătirea elevilor, sau tezele aflate în centrul de evaluare zonală demonstrează că elevii au fost „ajutaţi”, dacă există teze identice sau parţial identice, ce pot fi anulate şi post factum conform art. 96 din metodologia de desfăşurare a examenului de Bacalaureat.
Este posibil să existe încă alte multe licee din ţară, cu rezultate mirobolante ca acesta. Este de datoria Ministerului să spulbere aceste suspiciuni, prin reverificarea şi/sau recorectarea tezelor în alte judeţe, inclusiv cu participarea la recorectare a unor observatori neutri, ziarişti sau ONG-işti.
În acelaşi timp, ar fi o dovadă de transparenţă dacă Ministerul Educaţiei ar publica şi situaţia procentelor de promovare pe licee. Sau doreşte să ascundă situatii precum aceea semnalată?
Nu procedeaza astfel, atât ministrul Pricopie, cât şi premierul Victor Ponta se fac complici la fraudarea Bacalaureatului.