Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: Monica Macovei influenţează trei sferturi din procurori

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 8 octombrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că europarlamentarul PDL Monica Macovei ar “influenţa anumit”, dar şi cunoaşte, trei sferturi din procurorii din parchete, iar o parte din foştii săi consilieri se află pe poziţii de decizie în parchete şi instanţe. “Nu putem să tratăm Parlamentul ca pe o adunătură de infractori şi orice reprezentant al Parchetului şi orice document ca pe cuvântul lui Dumnezeu pe pământ, asta e altceva. Nu putem face asta”, a afirmat Antonescu. Ulterior, el a fost întrebat de unde cunoaşte faptul că Monica Mocovei ar influenţa procurorii în activitatea lor. “Păi le face public, în repetate rânduri înainte ca parchetul, nu mai vorbesc de instanţă, să se pronunţe, doamna Monica Macovei a spus foarte clar ce trebuie să facă respectivii. Eu nu am spus niciodată pe niciun fel de… nu numai proces, pe niciun fel de cercetare, ce trebuie să se întâmple (…) Doamna Monica Macovei, ca să dau un exemplu, în repetate rânduri a spus şi nu e singura: «Pentru mine cazul Dragnea e relevant. Dacă LLiviu Dragneanu va fi trimis în judecată înseamnă că nu mai avem justiţie în România. Liviu Dragnea trebuie trimis în judecată». Un exemplu, a făcut nu ştiu câte”, a afirmat liderul PNL.

El a precizat însă că nu ar fi nimic ilegal, dar poate fi făcută o listă cu foştii consilieri ai Monicăi Macovei care sunt în poziţii de decizie în parchete sau în instanţe. De asemenea, Antonescu a fost întrebat dacă a influenţa un procuror nu înseamnă ca acesta să dea curs recomandărilor lui Macovei. “Nu asta înseamnă. Hai să punem capăt discuţiei, când doamna Macovei toarnă la Bruxelles şi în alte părţi, toarnă oameni politici, partide, instituţii din această ţară, Guvernul, asta spune, că influenţăm procurorii. Dumneavoastră nu ştiţi vreun procuror care să fi luat o decizie în folosul sau sub influenţa cuiva din USL. Când găsiţi vreunul mai discutăm”, a mai prec

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°