Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Doi artişti expun împreună la Galeria de Artă

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Pictură, grafică şi sculptură este expusă de astăzi, lucrările pot fi văzute în fiecare zi, intrarea în galerie fiind liberă

Doi artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Prahova vor expune, începând de astăzi, la Galeria de Artă din Ploieşti o colecţie de picturi, grafică şi sculpturi. În total, pe simezele galeriei ploieştene sunt etalate 28 de piese, cu o tematică foarte diversificată. Lucrările pot fi admirate zilnic, între orele 9.00 şi 17.00, până pe 30 octombrie, intrarea în galerie fiind gratuită pentru toate categoriile de ploieşteni.

Adrian Nicolae şi Cristian Anghel sunt cei doi artişti care semnează lucrările ridicate pe simezele galeriei ploieştene. „Eu voi expune pictură şi grafică, iar colegul meu va etala sculptură şi pictură. Lucrările realizate de mine şi care fac parte din această expoziţie sunt picturi de atmosferă, uşor abstracte, realizate prin tehnici mixte”, explică artistul Cristian Anghel. Cei doi artişti sunt membrii ai UAP filiala Prahova de aproximativ 20 de ani şi, în acelaşi timp, sunt şi profesori la Liceul de Artă din Ploieşti.

„Voi expune mai multe lucrări de sculptură, care au o tematică variată, am câteva păsări şi două nuduri. Este a treia expoziţie personală pe care o organizez la Ploieşti, dar am mai expus şi la Bucureşti, cu câţiva ani în urmă, dar şi în Franţa sau Germania”, spune Adrian Nicolae, un artist care a absolvit Facultatea de Arte Decorative.

Vernisaj la ora 16.00

Astăzi, la ora 16.00 a avut loc vernisajul acestei expoziţii, la care sunt invitaţi atât specialişti în domeniul artei cât şi iubitori de frumos.

„De fiecare dată când este o expoziţie la galerie vin cu cea mai mare plăcere pentru că numai aici pot să văd foarte multe lucrări frumoase, realizate de artiştii prahoveni”, spune ploieşteanca Rodica Vasile.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 51 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 19 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°