Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Truică, condamnat la 6 luni de închisoare pentru că şi-a răpit gemenele

Publicat in Libertatea, joi 10 octombrie 2013 ·

Remus Truică (43 de ani) a primit zilele trecute o veste care i-a dat dureri de cap, căci a pierdut apelul după ce fusese condamnat la cinci luni cu suspendare pentru abandonul familiei şi răpire internaţională de minori. Mai mult, în loc să-şi “spele” cazierul, omul de afaceri, care învârte milioane de euro, a primit din partea procurorilor o lună în plus, la pedeapsă.

Războiul dintre Irina şi Remus Truică este departe de a se fi încheiat. Deşi au trecut nu mai puţin de doi ani şi jumătate de când cei doi au intentat, fiecare, separat, divorţul, ea în Franţa, el în România, ei continuă să bată tribunalele, pentru averea familiei şi pentru gemenele lor minore, aflate în prezent în custodia mamei.

Mai mult, omul de afaceri a dus disputa până la Curtea de Casaţie de la Paris, cea mai înaltă instanţă franceză, unde a acuzat atât instanţa din Saint Martin de abuz, dar şi justiţia română, care a refuzat să judece divorţul celor doi.

Truică a primit însă o primă lovitură, el pierzând practic acest proces, în care-şi pusese mari speranţe. Iar recent, afaceristul a suferit un nou eşec, după ce făcuse apel, tot în Franţa, la sentinţa în care fusese condamnat la cinci luni cu suspendare pentru abandonul familiei şi pentru răpire internaţională de minori, după ce şi-a luat fetele, cu forţa, la domiciliul său din Snagov, fără acordul soţiei.

Apelul lui Truică nu numai că a fost respins, dar pedeapsa sa a fost mărită, la şase luni, tot cu suspendare. Astfel că, încă o condamnare penală l-ar putea trimite pe omul de afaceri după gratii.

“A făcut tămbălău la Curtea de Casaţie că a fost nedreptăţit de justiţia română şi de cea din Franţa şi se lăuda peste tot că o să câştige, dar a pierdut. Mi s-a dat mie dreptate. Tot eu am câştigat şi un alt proces penal, în care el a făcut apel tot în Franţa, dar judecătorii i-au agravat pedeapsa la şase luni cu suspendar

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 33 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 34 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 12 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 49 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°