Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua scumpirilor - Ziua de lupta impotriva saraciei

Publicat in Adevarul, vineri 1 iulie 2005 ·

De 1 iulie, marea majoritatea a ONG din intreaga lume poarta la brat o banda alba, simbolul campaniei de lupta impotriva saraciei. Ziua de azi face parte din campania mondiala a celor de la Global De 1 iulie, marea majoritatea a ONG din intreaga lume poarta la brat o banda alba, simbolul campaniei de lupta impotriva saraciei. Ziua de azi face parte din campania mondiala a celor de la Global Campaign Against Poverty (GCAP), prin care se incearca sensibilizarea politicienilor si a autoritatilor guvernamentale in ceea ce priveste saracia ca fenomen nociv, dezvoltat la nivel mondial. Sustinuta de peste 150 milioane de persoane, GCAP a solicitat ministerelor de finante din grupul tarilor cele mai bogate din lume, cunoscute si sub numele de G8, sa foloseasca intalnirile cu reprezentantii Bancii Mondiale si ai Fondului Monetar International in scopul unei schimbari istorice. Iata de ce, toti cei care azi , sau pe 10 septembrie, poarta la brat aceste banderole pot sa arate factorilor politici mondiali ca sustin acest demers.

Sindicatele acuza atat vechea guvernare pesedista, cat si Banca Mondiala de minciuna

In Romania, drumul spre economia de piata a fost unul dificil: astfel, in anul 2000, peste 44 la suta din populatie se afla sub pragul de saracie. Din nefericire, lipsa unui orizont politic, dar mai ales economic, a guvernelor din ultimii 15 ani, plus coruptia generalizata au agravat si mai mult saracia. "Pentru ca in 2004 au fost alegeri, iar Guvernul Nastase avea nevoie de capital electoral, in studiul asupra saraciei, elaborat de catre expertii guvernamentali si ai Bancii Mondiale, aceasta fusese sensibil redusa de la 44 la suta in 2000, la 27 la suta in 2004", a acuzat Petre Dandea, vicepresedintele Cartel ALFA. El a lasat sa se inteleaga ca acel "succes'' a fost doar unul de imagine, valoarea saraciei fiind deja stabilita la sub 1,5 milioane de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 31 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 34 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°