Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariul debarcării lui Băsescu funcţionează de un an aproape!

Publicat in Jurnalul, joi 3 decembrie 2009 ·

Cam pe la mijlocul campaniei electorale, surprins de concentrarea exclusivă pe Traian Băsescu a atacurilor lui Crin Antonescu, avansam ipoteza unei înţelegeri între PSD-ul lui Ion Iliescu şi PNL-ul lui Dinu Patriciu, de susţinere de către PNL a lui Mircea Geoană în turul al II-lea. Era limpede pentru toată lumea că principalul adversar al lui Crin Antonescu pentru turul întâi apărea Mircea Geoană şi nu Traian Băsescu.

Mai spre finele campaniei, Crin Antonescu a lansat câteva atacuri împotriva lui Mircea Geoană. Deşi nu prea erau atacuri, dat fiind că nu se constituiau în dezvăluiri răscolitoare şi mai ales că nu aveau consecvenţă (vezi vizita lui Mircea Geoană la Moscova), mulţi comentatori s-au grăbit să găsească o greşeală în strategia de campanie a candidatului PNL: staff-ul şi-a dat seama prea târziu că adversarul principal al lui Crin Antonescu e Mircea Geoană. Adepţilor acestei ipoteze li s-a răspuns, cum era şi de aşteptat, că, oricât de idiot ar fi staff-ul de campanie al unui candidat precum Crin Antonescu, e greu de crezut că n-a văzut ceea ce văzuse şi nea Gigel de la Sculărie.

Şi anume că luarea lui Mircea Geoană drept ţintă a atacurilor sale i-ar fi adus lui Crin Antonescu intrarea în turul al doilea şi, după opinia mea, victoria în turul al doilea, împotriva lui Traian Băsescu. Însuşi Traian Băsescu ştia asta. De aceea s-a dat peste cap ca în turul al doilea să-l aibă drept adversar pe Mircea Geoană şi nu pe Crin Antonescu. N-avea de unde să ştie - şi asta ar trebui să mire - că liderul PNL era un iepure al lui Mircea Geoană. Că întreaga campanie a lui Crin Antonescu făcea parte dintr-un scenariu bine pus la punct de sforarii din spatele Coaliţiei politico-mediatice Jos Băsescu!

Un scenariu pus în mişcare cu mult înainte de începerea campaniei electorale, de pe vremea când PNL-ul se aliase cu PSD în Comisiile de anchet

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 48 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 45 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum o ora
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 4 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°