Văzută de departe, realitatea politică românească pare a fi dominată astăzi de cîteva obsesii colective regăsite în toate partidele politice şi în grupările sociale. Un aparent fenomen de interferenţă între acestea face ca planurile în care se poartă discuţia, precum şi punctele de vedere exprimate să se amestece şi să se despartă într-un mod foarte straniu. Obsesiile menţionate par a fi ancorate şi ele într-un număr limitat de idei fixe care, prin rigiditatea şi prin lipsa lor de nuanţe, fac ca, indiferent de punctul de plecare al dezbaterii, aceasta să ajungă, în cele din urmă, undeva foarte aproape de… punctul ei de plecare. Opacitatea şi rezistenţa ideilor fixe sînt resimţite peste tot. În ultimul timp, orice fapt, intenţie sau opinie exprimată par a fi aservite politicii; în consecinţă, obsesiile publicului se regăsesc şi ele în aceeaşi situaţie. Formule simple şi simpliste domină discursul şi, de aici, se răspîndesc în conştiinţe pentru a determina, în final, modalităţile de comportament. Un exemplu distinct îl reprezintă efectul categoriilor de „stînga“ şi „dreapta“ asupra mentalului colectiv: o interpretare tendenţioasă a acestor concepte s-a insinuat în mod perfid în cultură, în artă şi, mai recent, chiar în literatură. Totul este acaparat de această „nouă înţelegere“, nimic nu-i rezistă, nu mai există alte genuri de interpretări, alte spaţii în care se pot desfăşura lucrurile. Am citit ceva asemănător undeva, scris de altcineva într-un alt context, într-un alt timp: după cîteva ceasuri de înfrigurate căutări, am găsit în sfîrşit „originalul“ (sper că cititorul îmi va ierta această infatuare cu ideea plagiatului, dar, la urma urmelor, este şi rămîne, aparent, la modă, nu-i aşa?). Iată ce scria Mihail Sebastian în articolul său „Despre o anumită mentalitate huligană“, publicat la 27 martie 1935, în Rampa: „Dacă oamenii se înţeleg atît de greu de la un t