În Piaţa Romană nr. 5 s-a deschis o nouă librărie. Se numeşte Bastilia şi, o dată intrat în ea, o iei uşor în sus, pe scări, spre nebuniile artistice ale lui Ion Barbu.
Ion Barbu fiind un mare artist, şi nebunia lui este pe măsură. La Bastilia, în prima jumătate de oră, am uitat complet de cărţile ce stăteau cuminţi, aliniate pe rafturi, într-o ordine tematică. Literatura ieşise dintre coperţi şi de sub ISBN-ul care o lega de un volum sau altul. Eliberată de orice constrîngere tipografică şi comercială, ea s-a lăsat purtată de viziunea artistului care, sub ochii noştri rotunjiţi a mirare, chiar asta făcea: o elibera.
DE ACELASI AUTOR Greşeli de tipar (I) Back To School Despărţirea de Constanţa Buzea Putem să nu ne certăm Căderea Bastiliei? Mai exact ar fi să spun că din balonul artei lui Barbu & co fusese aruncat tot lestul conformismului şi al reducţionismului cu care, vrînd-nevrînd, lucrăm în înţelegerea şi comentarea literaturii. Un critic nu poate face abstracţie de acest balast al mediocrităţii şi veleitarismului ce înconjoară (şi uneori asfixiază) valorile literare. Dar un artist poate. Ion Barbu a ignorat cu superbie artistică massa de grafomani şi şi-a făcut la Bastilia, sus, sus de tot, Dream Team-ul său literar.
Echipa de 11 este însoţită, pe alt perete, de arbitri: unul central, cu fluierul în mînă (Călinescu) şi doi tuşieri, de-a dreapta şi de-a stînga lui (Maiorescu, Lovinescu). Niţel mai încolo, un desen alungit pe verticală îl reprezintă pe Poetul naţional, cu un tricou de fotbalist pe care sînt trecute toate numerele, de la 1 la 11, ale echipei de alături. Eminescu este Sinteza, în concepţia lui Barbu; şi Sinteza, în aceeaşi viziune artistică, are părul la spate aranjat juvenil-şmechereşte, ca altădată blondul teribil Răducioiu, vîrful Naţionalei.
Să revenim la Dream Team şi să observăm arta cu care, din cîteva detalii grafic