Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Versurile lui Mihai Eminescu interpretate pe muzică bisericească pot fi ascultate pe iPhone şi iPad

Publicat in Mediafax, luni 14 ianuarie 2013 ·

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pregătit un album de cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu, interpretate în stil bisericesc, psaltic şi coral, care pot fi ascultate în cadrul unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad.

Albumul intitulat "Omagiu. Mihai Eminescu", pregătit pentru a marca 163 de ani de la naşterea poetului, conţine cântece interpretate într-un stil bisericesc, psaltic şi coral de grupul "Brevis Cuartet", din care fac parte patru preoţi de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Pentru acest album au fost alese unsprezece poezii scrise de Mihai Eminescu, printre care "Sara pe deal", "Rugăciune", "Ce te legeni codrule" şi "Revedere", a precizat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Albumul poate fi ascultat pe un suport mai puţin obişnuit, pe iPhone şi iPad, în cadrul Aplicaţiei "Mănăstirea Curtea de Argeş".

"Trăim într-o lume a vitezei. Oamenii nu mai au răgaz pentru micile bucurii ale sufletului. Datoria Bisericii este să propovăduiască Cuvântul Domnului, indiferent de mijloace. De aceea, nu trebuie să considerăm tehnologia ca fiind o piedică, ci să ne ajutăm de ea", a spus arhidiaconul Caliopie Ichim, citat în comunicat.

El a precizat că bisrerica are datoria morală de a fi atât un locaş de cult, cât şi unul de cultură.

"Mihai Eminescu este mai mult decât un mare poet, el este un simbol naţonal şi emblema noastră culturală. Biserica are datoria morală de a fi nu numai un locaş cult ci şi unul de cultură. De aceea, am încercat să unim cele două elemente, religia, prin muzica psaltică şi harul poetului, prin versurile sale", a adăugat arhidiaconul Caliopie Ichim.

Evenimentele dedicate lui Mihai Eminesci au debutat duminică, în cadrul unei serate cultural-religioase organizate de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului în sala mare a Teatrului A

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 14 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 26 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 26 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 56 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°